Categorii
CENTRUL SUNLIGHT

Veștile lunii ianuarie 2021

Am început anul 2021 cu un semn mare de întrebare:

„Va continua școala online sau se va merge la școală în mod fizic?”

În luna ianuarie 2021 școala a început online, dar Centrul de zi Sunlight a fost deschis pentru copiii care au participat la activități în mod fizic. Pentru copiii din cele 2 sate – Dunavățu de Sus și Dunavățu de Jos – prezența lor la Centrul Sunlight a fost de un real folos. Am văzut copii care spun „ne-am săturat de stat numai în casă și de stat pe calculator, online, pentru școală! Socializarea este benefică mai ales în această perioadă de iarnă, când afară este frig și nu prea ai multe posibilități de recreere.

Avem același program și chiar dacă cei care ne ajutau foarte mult –  Mary Lou cu Mike – sunt în Canada pentru tratament și refacerea spatelui lui Mike, Dumnezeu a purtat de grijă, în acestă perioadă venind alți 2 voluntari ca să ajute: Mihaela și Cornelia.

Ceea ce facem săptămânal în acest loc are impact deosebit asupra celor care vin, căci pe lângă cele 2 grupe de copii (grupa de 7-10 ani și grupa de 11-14 ani), mai vin si 7-10 adolescenți și 4 mame, grupe cu care ne întâlnim separat.

Grupul mamelor se bucură la o cafea cu Mihaela, discutând despre problemele actuale și presante cu care ele se confruntă și căutând soluții împreună.

Grupul de adolescenți, la o pizza și o ciocolată caldă sau un ceai, pun foarte multe întrebări despre viață, întrebări la care le răspunde Mihaela și Nicu, din experiența vieții de creștin, în lumina Scripturii.

În rest, mulțumim lui Dumnezeu pentru că avem căldură!… chiar și când a fost foarte frig și viscol. Mulțumim lui Dumnezeu pentru cei care au contribuit cu donații în bani la cumpărarea peleților! Mulțumim lui Dumnezeu și pentru cei care au donat pentru mâncarea copiilor sau pentru electricitate etc…

Tot în această perioadă am avut timp să lucrăm la un proiect care vizează viitorul apropiat, în cadrul căruia vom putea realiza multe alte lucruri frumoase pentru comunitate. Dar vă ținem la curent și Dumnezeu să ne ajute în tot ce vom face!

rap feb 21