Categorii
DOTAREA CENTRULUI DE ZI RAZA SOARELUI PROIECTE

8 Martie și teren de sport nereabilitat…încă

Deși noi, ca beneficiari, avem grafic de activități și am depus 2 dosare pentru a fi aprobate astfel încât să ne putem atinge obiectivele din proiect conform calendarului, undeva pe traseu acestea stau blocate din luna Decembrie 2020. Acesta este motivul pentru care nu mai avem vești noi… Dar suntem optimiști și ne rugăm lui Dumnezeu să-i ajute pe cei care ar trebui să le verifice și să ofere un curs normal acestor dosare ca să putem începe lucrările… Sunt mulți oameni care ne întreabă și se roagă lui Dumnezeu și ei pentru acest lucru!!!

Dar cu toate acestea, noi continuăm să lucrăm cu copiii la Centrul Raza Soarelui, ne-am bucurat de soare, am făcut jocuri afară și apoi le-am făcut surprize mămicilor, chiar dacă nu  avem voie să facem serbarea de 8 martie. Am trăit momente emoționante alături de copii și de mămicile care i-au însoțit!

Aceste experiențe sunt prețioase pentru noi și vrem să urăm „La mulți ani!” și Dumnezeu să vă dea sănătate și să vă ajute să vă bucurați de tot ce aveți, dragile noastre mămici!