După ce am terminat prima clădire facută din chirpici – este o altă poveste, într-un alt episod – au venit în tabără grupuri de copii și tineri din Tulcea și din țară, în vacanța mare, ca sa vadă Delta Dunării. În locație, cladirea facută este la stradă, apoi urmează un teren mare, dar care era în pantă abruptă și foarte denivelat. În primăvara anului 1993 am îndreptat cât de cât acest teren, ca să fie folosit pentru activități cu taberiștii care veneau în tabără. Pe terenul acesta, cu suprafața naturală din pământ nisipos, am pus doi stâlpi de lemn în pământ și un pescar mi-a facut un fileu de volei solid așa că se putea juca volei, se mai făceau competiții cu baloane cu apa, etc…
Mi-aduc aminte că în anul 1993, în luna august, am venit cu Elisabeta (soția mea), ca sa ne întălnim cu grupul de tineri din Tulcea care erau pentru o săptămână în tabără. Când am intrat, tinerii jucau volei într-o competiție acerbă, fiecare echipă vrând să câștige… Ne-am apropiat și aproape să nu-i cunosc, căci toți erau din cap până în picioare plini de praf și nisip… Au terminat cu volei-ul și s-au dus la spălat. Aveam apă caldă dintr-o cisternă de metal încălzită de soare si dușuri fixe, simple, cu perdele din plastic și cu mozaic pe jos. Nu va puteți imagina cum a fost!…
Dar o altă surpriză am avut-o la jocurile cu baloane cu apă, când pe jos – în timpul jocului- era nămol și toți copiii erau mumii de nămol după atâtea alunecări și căzături. Erau tare simpatici!…și bucuroși. Erau alte vremuri, nu comenta nimeni ca nu aveau teren de sport modern…ci tot ceea ce conta era că puteau fi împreună. Ceea ce contează a rămas în continuare, chiar dacă vremurile și standardele s-au schimbat: nevoia și dorința de a fi împreună, de a ne consolida relațiile ca și comunitate…
Dar după ce i-am văzut pe taberiști așa de murdari după fiecare activitate, am zis:
– „Trebuie să facem un teren de sport modern!”
Pentru vremea aceea acest lucru însemna asfaltat.. Stație de asfalt era în Tulcea, iar până la Dunavățu de Jos (50 km) însemna costuri în plus, dar pentru tot terenul îmi trebuiau 2000 de dolari. Pentru vremea aceea – erau mulți bani. După Revoluție oamenii nu aveau bani, iar cei care aveau bani cumparau terenuri, construiau case, biserici…nu se gândeau să ajute taberele, nu se punea mare accent pe educație în acea perioadă…După taberele din vara anului 1993, din donații aveam 350 de dolari. Îmi mai trebuiau alți 1650. Unde puteam să-i găsesc?? În astfel de situații, nu aveam decât o singură soluție: să mă rog lui Dumnezeu și El să–mi vină în ajutor. M-am rugat câteva zile și, convins că Dumnezeu ascultă rugăciunea mea, am contactat singura firmă de asfalt din Tulcea, care a venit, a văzut terenul și mi-a spus:
– „Dacă faci fundația din piatră, noi venim și-ți asfaltăm tot terenul. Costul este de 1650 dolari, banii ni-i dai la terminarea lucrărilor și dacă ne mobilizăm cum trebuie, vor dura o zi.”
– „Doamne, ce fac? Aștept banii toți?” l-am întrebat pe Dumnezeu. Dumnezeu îmi raspunde:
– „Tu crezi în Mine?”
– „Da”, I-am răspuns.
– „Atunci”, îmi spune Dumnezeu, „dă-i drumul la treabă!”
Am cumparat cu cei 350 de dolari piatra pentru fundație și borduri, au venit baieții cu niște autobasculante mari, au răsturnat-o din mers, i-am pus să facă ture pe teren ca să se așeze cum trebuie și mă rugam: „Doamne, Te rog, astept raspunsul! Uite, mai avem bordurile și poate veni firma să ne așeze asfaltul”… În timp ce doi oameni așezau bordurile, a trebuit să plec la Tulcea să rezolv o problemă.
Cineva a venit la mine spunându-mi:
– „Nicu, știu că ai nevoie de bani pentru teren, eu pot să te împrumut până la 1 Decembrie, atunci am nevoie de toată suma.
Am zis „da” și mi-a dat cei 1650 dolari. În următoarea săptămână aveam terenul asfaltat, arăta extraordinar, copiii se bucurau, era ceva deosebit pentru timpurile de atunci. A trecut septembrie și octombrie și intram în luna Decembrie 1993. Mă rugam în fiecare zi aducându-I aminte lui Dumnezeu de datoria pe care o aveam. Zilnic mă uitam în poștă, poate cineva va fi trimis bani. Dar nimic… Au urmat 2 nopți în care nu am putut dormi din cauza gândurilor negre care veneau cu privire la 1 Decembrie când trebuia să dau înapoi datoria.
Îmi făceam tot felul de planuri: să vând mașina (dar nu valora decat 700-800 dolari), să vând apartamentul unde stăteam (dar unde vom locui noi cu 2 copii)… După cele 2 nopți nedormite, am venit înaintea lui Dumnezeu , i-am cerut iertare pentru îngrijorări și I-am spus că mă încred în El în continuare și aștept. În sptămâna aceea am primit vizita unei persoane care nu era așa de apropiată de mine și nici nu știa frământările mele. Eram foarte curios să aflu de ce mă vizitează. A fost directă cu mine, spunându-mi:
– „Nicu, Domnul mi-a pus pe inimă ca împreună cu familia mea să facem un dar pentru ceea ce faci tu aici, la Dunavătu de Jos.”
Și a lăsat un plic pe masă. După ce a plecat, repede am luat plicul, l-am deschis… Erau bani în interior! Am început să-i număr, iar când am termit, mi-au dat lacrimile: erau exact 1650 dolari! I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că sătămâna următoare era 1 Decembrie…